Isi poate permite Romania sa finanteze specializari asaltate la admitere, dar care nu au cautare pe piata muncii? Situatia inscrierilor la facultate din acest an pune din nou in discutie problema rolului pe care trebuie sa si-l asume statul in reglarea raportului dintre cererea si oferta de pe piata academica. Trebuie sa fie statul un arbitru in echilibrarea acestei piete, finantind cu precadere specializari cerute pe piata muncii si acordind cifre de scolarizare scazute la cele producatoare de someri? Sau, dimpotriva, piata academica trebuie lasata libera, asemenea oricarei piete comerciale, statul raspunzind cererii mari pentru un anumit domeniu - ca, de exemplu, pentru cel al Relatiilor Internationale ori al Comunicarii publice - prin cifre de scolarizare generoase, care sa satisfaca setea tinerilor de a deveni diplomati de cariera sau experti in comunicare? Iata dilema care face de ani buni subiectul unor dezbateri in rindul specialistilor europeni in stiintele educatiei. La noi, aceste discutii par sa nu ii intereseze pe ministeriabilii de la Educatie. Cel putin asta se vede din "politica" cifrelor de scolarizare din ultimii ani, care a avut citeva constante asupra carora ne vom opri in cele ce urmeaza.

In Romania, la baza deciziilor au stat nu cercetari ale expertilor sau consultari ale agentilor economici cu diriguitorii educatiei. Arbitrariul, simpatiile politice, nu in ultimul rind profilul absolvit de ministrul in exercitiu au fost criterii mai importante la impartirea locurilor finantate de stat catre universitati. Ce ratiuni pot fi gasite, de exemplu, in faptul ca specializarea cea mai putin solicitata de candidatii din acest an de la Universitatea Tehnica din Iasi, Textile-Pielarie (unde este cadru didactic rectorul institutiei, Nicolae Badea, a carui amicitie cu ministrul Adomnitei e cunoscuta), a primit mai multe locuri finantate de stat decit Aut