Parteneriatul strategic dintre România şi SUA va fi pus, probabil, mai curând la încercare decât şi-ar fi dorit partenerii, având în vedere tensiunile tot mai accentuate din estul Mediteranei. Pe perioada preşedinţei lui Traian Băsescu, parteneriatul în cauză, extins săptămâna trecută la Washington, a rămas ferit de momente tensionate de genul celor apărute în ultimii ani în relaţiile cu Parisul, Berlinul sau Roma pe varii teme - începând cu tratamentul aplicat cetăţenilor români de etnie romă şi terminând cu blocarea aderării României la spaţiul Schengen.
Gestul semnării acordulului americano-român privind amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul românesc la nici 48 de ore de la comemorarea a zece ani de la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 nu este lipsit de o anumită simbolistică. Ameninţările la adresa securităţii Europei au crescut, conform analiştilor militari, considerabil de când România a decis, în februarie 2010, găzduirea scutului antirachetă american - pe de o parte, din cauza Iranului care dezvoltă tehnologii asociate cu rachetele balistice, dar şi de croazieră, iar pe de alta, ca urmare a mişcărilor sociale din Orientul Mijlociu.
Cum Turcia adoptă o poziţie tot mai agresivă faţă de Israel şi pare ferm înscrisă în cursa pentru leadership-ul din Noul Orient Mijlociu în baza susţinerii cauzei palestiniene, România nu mai are cum să constituie o „cantitate neglijabilă" pentru SUA, deoarece este cel mai mare stat european membru al NATO din proximitatea Orientului Mijlociu. În plus, ţara s-a demonstrat un partener tot mai transparent, apt pentru a fi inclus pe lista partenerilor cărora li se pot transmite informaţii clasificate. Lipsa de apetit a preşedintelui român pentru ambiguităţi retorice sau comportamentale nu reprezintă un neajuns în ochii Washingtonului - Traian Băsescu fiind perceput, probabil, ca un