Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Melinte, laureata cu aripile frânte

Publicat in Romania Libera, vineri 8 aprilie 2011 ·

Prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte, a doborât de opt ori recordul lumii la această disciplină.

Ascensiunea Mihaelei Melinte a început în 1997, o dată cu câştigarea medaliei de aur la Campionatul Mondial Univer-sitar. În cei trei ani care au urmat, a dominat scena atletismu-lui internaţional câştigând titlul european în 1998 şi pe cel mondial în 1999. Până în 2000, a aruncat ciocanul din ce în ce mai departe, doborând record după record, şi şi-a câştigat statutul de principală favorită la aurul olimpic de la Sydney.

Din păcate, Mihaela Melinte a fost învinsă în 2000 de un extrem de controversat scandal de dopaj izbucnit la Antipozi, în timpul Jocurilor Olimpice. Acuzată că a consumat substanţe interzise Mihaela Melinte a fost pe punctul de a se sinucide. A reuşit să depăşească momentul şi a lup-tat pentru a-şi demonstra nevinovăţia, dar judecătorii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au declarat-o dopată, în ciuda faptului că s-au descoperit nu mai puţin de 13 vicii de procedură la analizele din buletinul emis de laboratorul care a lucrat probele. După expirarea pe-rioa-dei de suspendare, atleta a continuat să lupte să revină în prim-planul disciplinei care a consacrat-o, dar, cu psihicul la pă-mânt, toate tentativele ei au eşuat.

Ai scris istorie în atletismul românesc, dar te-ai retras din activitatea competiţională fără să fi reuşit să mai obţii un rezultat semnificativ. Cum a fost posibil?

Într-adevăr mă pot mândri cu faptul că am fost prima şi deocamdată sunt singura senioară campioană mondială la aruncarea ciocanului din istoria atletismului românesc. Până în 2009, când m-am retras din ac-ti-vitate, am luptat să redevin ceea ce am fost înainte de 2000, dar nu am reuşit. Am vrut să mă retrag în glorie, să demonstrez întregii lumi că mi s-a făcut o uriaşă nedreptate atunci când am fos

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°