Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANAR: Hărţile de hazard la inundaţii pentru bazinele hidrografice din România au fost finalizate

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Hărţile de hazard la inundaţii pentru cele 11 bazine hidrografice din România au fost elaborate, prin scanarea a peste 20.000 km de cursuri de apă, de Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), în aproximativ doi ani, cu o finanţare europeană de 40 de milioane de euro.

Hărţile de hazard la inundaţii indică zonele potenţial inundabile din ţară, pe baza lor putându-se calcula şi viteza şi adâncimea cu care poate veni o viitură pe o anumită zonă, a explicat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Agiu.

Peste acestea, trebuie suprapuse hărţile de risc, care urmează să fie elaborate de ANAR, acestea cuprinzând obiectivele socio-economice din zonele inundabile, pentru determinarea potenţialelor pagube, a mai spus Agiu.

Elaborarea hărţilor de hazard a început în 2006, însă finanţarea, de la bugetul de stat, a fost sistată, fiind reluată în urmă cu doi ani, după ce au fost accesate fonduri europene de 40 de milioane de euro pentru acest proiect.

Hărţile de risc vor fi realizate din fonduri ale ANAR, probabil anul viitor, dar nu s-a făcut încă o evaluare privind costul acestora, a mai precizat Agiu pentru MEDIAFAX.

"Hărţile de hazard pe care specialiştii noştri le-au realizat reprezintă instrumente utile de lucru pentru proiectarea viitoarelor construcţii de-a lungul apelor şi ne indică limite de construire a locuinţelor. Urbanismul este cel care trebuie să ţină cont de amplasamentul lor în timp. Autorităţile locale şi judeţene vor fi responsabile de modul cum vor folosi aceste documente tehnice realizate cu mari eforturi financiare şi umane", a declarat Vasile Pintilie, director general al ANAR.

În elaborarea hărţilor de hazard, pe baza studiilor topogeodezice şi a măsurătorilor LIDAR, realizate în urma efectuării zborurilor aerospaţiale, s-au obţinut modelele digitale ale cursurilor de apă, precum şi ale zonelor adiace

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum o ora
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 32 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 40 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°