Normal ar fi ca durerile de cap ale economiei noastre să fie analizate pe toate planurile. Numai aşa le vom putea cunoaşte mai bine dimensiunile, specificul, cauzele. Pentru a le afla leacurile, desigur. Dintre migrenele care ne sîcîie necontenit – mai toate fiind duse pe picioare de economie – două obsedează astăzi societatea noastră: inflaţia şi deficitul balanţei de plăţi externe. Şi cum, de multe ori, analiza e împinsă doar către unele faţete, alese pe criterii subiective, obsesiile se înmulţesc, provoacă emoţii, iar emoţiile deformează realitatea.
Normal ar fi ca durerile de cap ale economiei noastre să fie analizate pe toate planurile. Numai aşa le vom putea cunoaşte mai bine dimensiunile, specificul, cauzele. Pentru a le afla leacurile, desigur. Dintre migrenele care ne sîcîie necontenit – mai toate fiind duse pe picioare de economie – două obsedează astăzi societatea noastră: inflaţia şi deficitul balanţei de plăţi externe. Şi cum, de multe ori, analiza e împinsă doar către unele faţete, alese pe criterii subiective, obsesiile se înmulţesc, provoacă emoţii, iar emoţiile deformează realitatea.
Dovadă că anul trecut, prin vară, nu erau deloc puţini scepticii care-i preziceau României, în 2008, o cădere economică zgomotoasă. Plecînd tocmai de la emoţiile provocate de cele două pericole: inflaţia şi deficitul extern. Ei bine, alarma s-a dovedit a fi falsă. Nici inflaţia n-a galopat – din ianuarie pînă în prezent, lună de lună, creşterea a fost mai mică –, nici deficitul de cont curent, deşi foarte mare, n-a atins cotele astronomice pe care se pariase. Iar cît priveşte depresiunea prezisă, nu numai că nu s-a produs, dar România a obţinut în semestrul întîi din 2008 o creştere economică fără egal în anii de după decembrie ’89.
Scepticii n-au cedat. Au spus: e o creştere bolnavă, bazată pe consum. Într-adevăr