Sectia de judecători a CSM a promovat la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie un judecător pus sub învinuire, anul trecut, de procurorii DNA. Numele unui alt judecător, Viorica Trestianu, care revine la Curtea Supremă, apare în dosarul fostei preşedinte a Secţiei Comerciale, Gabriela Bârsan, cercetată de DNA pentru tarfic de influenţă.
1 /.
Cristina Văleanu, preşedintele Curţii de Apel Iaşi, care a concurat pentru un post la Secţia I civilă, a obţinut 83 de puncte la proba scrisă. Judecătoarea este cercetată de DNA pentru favorizarea infractorului, pentru că i-ar fi spus, în octombrie 2010, judecătorului Radu Tărniceriu, la acea dată preşedinte al Tribunalului Iaşi, că ea a autorizat, la cererea DNA Iaşi, interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale purtate de acesta cu un inculpat cercetat pentru fapte de corupţie.
"Mi s-a adus la cunostinţă faptul că se fac cercetari. Acuzaţiile la adresa mea nu sunt pertinente şi sunt nefondate. Am exercitat toate procedurile în virtutea atribuţiilor conferite de lege", declara preşedintele Curţii de Apel Iaşi, Cristina Valeanu, în septembrie 2012.
Citiţi alte detalii despre ancheta DNA, în care sunt cercetaţi şi alţi magistraţi, în acest dosar în articolul: Bombă la Iaşi! Şefa Curţii de Apel este acuzată că ar fi anunţat în prealabil o persoană ale cărei convorbiri telefonice erau ascultate de DNA
SURSE: "Punctaj maxim la etică şi integritate"
Potrivit surselor HotNews.ro, CSM i-a acordat judecatoarei Valeanu "punctaj maxim la etică şi integritate". Promovarea ei la ICCJ, potrivit surselor citate, ar fi fost puternic susţinută de fostul preşedinte CSM, Horaţiu Dumbravă. Secţia de judecători a CSM a aprobat în şedinta de luni, 10 iunie, numirea Cristinei Văleanu la ICCJ, începând cu data de 15 iunie 2013, când îi va înceta mandatul de preşedinte al Curţii de Apel Iaşi.
Exc