Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: O să fiu la începutul discursului lui Băsescu din Parlament, apoi trebuie să merg la Guvern

Publicat in Romania Libera, luni 11 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, în calitate de prim-ministru, va participa la începutul discursului preşedintelui Traian Băsescu din Parlament, după care va pleca la Guvern şi a arătat că fiecare parlamentar are o opţiune de a fi prezent sau nu, potrivit Mediafax.

"Eu sunt primul-ministru şi, pe baza unei relaţii instituţionale normale, o să fiu la început, după care trebuie să merg înapoi la Guvern, pentru că trebuie să mă întâlnesc cu ministrul britanic pentru relaţii europene. Fiecare grup, fiecare parlamentar are o opţiune, cei de la PSD fac ce cred ei mai bine", a precizat Ponta, întrebat despre participarea la discursul preşedintelui Băsescu din Parlament.

Ponta a adăugat că "e în regulă" că parlamentarii liberali nu au o poziţie comună cu cei de la PSD şi nu vor participa la discursul şefului statului şi a arătat că "numai la PCR şi PDL erau toate părerile la fel". "La noi, mai gândeşte fiecare cu mintea lui", a mai spus Ponta.

El a explicat ce a vrut să spună prin declaraţia că se aşteaptă ca preşedintele să spună adevărul în Parlament cu privire la aderarea la Schengen, arătând că doar preşedintele ţării, primul-ministru şi ministrul de Externe au acces la toate documentele.

"Eu am cerut public un singur lucru, ca acea campanie mincinoasă şi ticăloasă declanşată în România, că se opune Franţa, Danemarca, Austria, că sunt 7 ţări, că sunt 10 ţări, la un moment dat erau 30 de ţări care se opuneau intrării României în Schengen, trebuie dezminţită de către cei 3 oameni care au acces la toate documentele", a mai spus el.

Ponta a menţionat că în Consiliul JAI au fost 3 ţări, Germania cu o poziţie foarte tranşantă, Olanda şi Finlanda cu anumite nuanţe, care s-au opus intrării României acum. El a adăugat că Olanda şi Finanda au vorbit despre decembrie, iar toate celelalte ţări au fost în favoarea intrării României.

"Cre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 45 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 46 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum o ora
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 3 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°