Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Agenţiile imobiliare supravieţuiesc din chirii

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Comisioanele din chirii reprezintă singura salvare pentru majoritatea agenţiilor imobiliare din Ploieşti care rezistă încă vremurilor de criză financiară, în lipsa clienţilor care cândva le solicitau serviciile pentru achiziţionarea sau vânzarea de locuinţe sau de terenuri. Agenţii imobiliari din Ploieşti o duc din ce în ce mai greu. Criza le afectează activitatea, iar unii dintre ei se plâng că au ajuns să supravieţuiască aproape numai din comisioanele primite din chirii şi mai deloc din banii primiţi în urma intermedierii unor vânzări sau cumpărări de locuinţe sau de terenuri. “Programul “Prima casă” nu ne-a salvat. Ţin să subliniez faptul că din cei foarte puţini ploieşteni au reuşit să ia vreun ban. Ne este foarte greu să rezistăm în această perioadă pentru că vânzările au scăzut dramatic. Acum afecarea mai merge datorită comisioanelor pe care le încasăm din chirii. Acestea sunt însă foarte mici, pentru garsoniere şi cel mult apartamente cu două camere”, a precizat Alexandru Drăgulin, directorul agenţiei imobiliare Adler, din Ploieşti. Le ascund adevărul

Nu doar agenţii imobiliari se plâng că le merge greu pe timp de criză economică. Şi clienţii care doresc să achiziţineze o proprietate prin intermediul unor agenţii sunt nemulţumiţi. Unii dintre ei spun că preţurile sunt mult prea mari pentru condiţiile care li se oferă şi că intermediarii tranzacţiilor cu apartamente îi mint de multe ori ca că obţină un comision bun din vânzare. “Vreau să vă spun că am fost să-mi caut o garsonieră, că altceva nu-mi permit şi să mă păcălească. M-au determinat să cred că acea este o locuinţă perfectă, că are nu ştiu ce îmbunătăţiri. Norocul meu a fost că am statd e vorbă cu administartorul şi mi-a spus că sunt mari probleme cu ţevile de la baie”, a spus Maia Tomcescu, o ploieşteancă în vârstă de 28 de ani. “Cel mai bine e să mergi la recomandarea cuiva care a cumpărat un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 51 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 31 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 40 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 22 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 58 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°