Inca nu murise Stalin, dar popa Cristea din satul meu continua sa ne ia sambata la pranz direct de la scoala, incolonati, si ne ducea direct la biserica, unde ne preda notiuni elementare de catehism. Ma gandesc uneori cat de pestrite erau acele vremuri. Cum ii va fi convins el pe tovarasii cu haine de piele, de la raion, sa accepte o asemenea misiune pedagogica? Era un om hotarat. Cred ca nu-i pasa prea mult de puterea politica, poate nici nu lua in seama faptul ca se schimbase regimul. Iar noi aveam cravate rosii la gat si vorbeam despre trupul Domnului ramas intr-o farama de paine. L-am intrebat intr-o zi ce fel de "minte" ne da Dumnezeu. Cum nu pricepea, am repetat particica de rugaciune care ma intriga: "Inger, ingerelul meu/Ce minte-a dat Dumnezeu"… Pai nu-i vorba acolo de "minte", ci de un fel de a spune, mai pe domneste, ca ti s-a dat tie ceva, ti s-a dat un inger! Avea minte popa, ne-a adunat apoi pe toti si ne-a pus sa repetam toate rugaciunile stiute pe de rost, dar invatate fara text. Multi dintre noi nu pricepeau pasaje intregi. Iar popa Cristea devenea hermeneutul sublim de la poalele muntelui Heniu. In vreme ce mai sus, pe scara marimilor ecleziastice, sefii sai "combinau" cu puterea politica, popa din satul meu stia sa fie, in fata unor tanci desculti, firescul discipol al lui Pavel cel ros de intrebari, si incerca, asa cum acela o facuse pentru oamenii din Corint sau din Roma, sa ne explice misterul zeului devenit om pentru a salva omenirea. Cateva sute de asemenea popi ar trebui sa alcatuiasca astazi diviziile de asalt pe care nu le are Biserica Ortodoxa Romana. "Divizii",… daca e sa ramanem la intrebarea apocrifa atribuita aceluiasi Stalin, cand lua peste picior puterea reala a Vaticanului. Intre timp, Biserica Catolica i-a raspuns tarului rosu, fara drept de replica. si tot intre timp, noua ierarhie ecleziastica moscovita s-a instalat sub reflectoa