Celebrul chitarist Steve Vai revine în România pentru un concert care va avea loc pe 25 iunie la Arenele Romane. Artistul american va cânta alături de orchestra românească Evolution Tempo Orchestra. Aflat în România pentru repetiţii şi pentru a stabili detaliile show-ului, Steva Vai a vorbit, într-o conferinţă de presă, despre turneul actual, despre muzica sa şi despre sursele lui de inspiraţie.
Celebrul chitarist se află la cea de-a doua colaborare cu Evolution Tempo Orchestra, prima fiind la concertul din 2010 de la Sala Polivalentă. Anul acesta, orchestra românească îl va însoţi într-un turneu ce cuprinde opt concerte în cinci ţări.
„Pentru mine concertul (din 2010 - n.r.) a fost un pic prea scurt aşa că am adăugat muzică nouă şi, alături de prietenii mei şi de George Natsis, dirijorul, care mereu munceşte foarte mult, vom aduce muzica la viaţă prin aceste concerte cu Evolution Tempo Orchestra. Vom avea aproximativ o oră şi jumătate de muzică foarte puternică, iar spectacolul va avea intensitatea unei trupe rock şi grandoarea unei orchestre complete“, a declarat Steve Vai.
De asemenea chitaristul va susţine un masterclass, „Alien Guitar Secrets“, pe 24 iunie, la ora 17.00, în clubul Tribute din Bucureşti. Timp de trei ore, el va preda tehnici de chitară, va cânta, va răspunde la întrebări şi va alege dintre participanţi câţiva chitarişti pentru un scurt jam session.
Conferinţă de presa Steve Vai
Pentru celebrul chitarist de rock instrumental România este un loc aparte, concertul de anul acesta fiind al patrulea pe care îl susţine pe plaiurile mioritice. „În Europa de Est muzicienii sunt foarte bine antrenaţi, foarte pricepuţi, mai ales în locuri precum Cehia sau România. Muzicienii sunt foarte talentaţi, foarte dornici să facă muzică bună, sunt foarte fresh“, a mărturisit Vai.
„Toată lumea are opţiunea şi oportunitat