Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mai termină Liga? » Oltchim ar putea fi răpusă de problemele financiare

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 20 februarie 2013 ·

Oltchim e în pericol să nu joace restul meciurilor din Liga Campionilor dacă nu va găsi resurse financiare în două săptămîni.

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, e într-o situaţie incredibilă! Echipa care disputa finala Ligii Campionilor în 2010 şi care ajungea în semifinale în 2009 şi 2012 nu mai are bani să-şi plătească jucătoarele. Handbalistele sînt neplătite de aproape trei luni şi au început să-şi depună memorii pentru a deveni libere de contract.

Primele care au făcut acest pas sînt interul portughez Alexandrina Barbosa şi portarul spaniol Silvia Navarro. "Cele două handbaliste şi-au depus memorii pentru neplata salariilor care depăşeşte 60 de zile. Memoriile au fost judecate, iar Oltchim are termen pînă în 4 martie pentru a achita restanţele", a declarat vicepreşedintele FRH, Mihai Marinescu.

Nu găsesc bani

Conducerea Oltchimului caută soluţii să rezolve problema pînă la partida cu Zvezda Zvenigorod, din 2 martie. "Dacă pînă atunci nu vom găsi să le plătim cel puţin o lună restantă fetelor, atunci probabil că echipa se va destrăma", a declarat un oficial al Oltchimului.

Soluţia de a ieşi din criză ar putea veni de la Primăria Rm. Vîlcea şi de la Primăria Bucureşti, care au promis anul trecut că vor susţine financiar echipa. Pînă acum însă promisiunile nu s-au concretizat.

Leynaud a cerut să fie lăsată să plece

Portarul "naţionalei" Franţei, Amandine Leynaud, nu şi-a depus memoriu de a deveni jucătoare liberă, dar a înaintat o cerere conducerii echipei pentru a fi lăsată să plece. Franţuzoaica este dorită de Vardar Skopje. Leynaud s-a accidentat în luna septembrie şi nu a apucat să joace nici un minut în Liga Campionilor pentru Oltchim.

Oltchim e în pericol să nu joace restul meciurilor din Liga Campionilor dacă nu va găsi resurse financiare în două săptămîni.

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, e înt

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 2 ore
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°