Un accident a fost filmat de un şofer pe şoseaua Constanţa – Valu lui Traian. Utilizatorul costydan a postat pe canalul trafictube.ro în ziua de miercuri, 13 februarie 2013, cursa nebunească a unui şofer de Volkswagen.
Înregistrarea video este făcută cu camera video pe bordul maşinii. Imaginile îl arată pe şoferul de Volkswagen cum face slalom printre maşini, pe cele două benzi de circulaţie ale bulevardului IC Brătianu, la ieşirea spre Valu.
În două rânduri, accidentul este evitat în ultima clipă. A treia oară, şoferul derapează, intră pe contrasens, unde are norocul de a nu întâlni niciun vehicul. Iese de pe carosabil, trece razant pe lângă un copac, se izbeşte de malul de pământ de pe marginea şanţului de lângă şosea şi se răstoarnă pe câmp rostogolindu-se de câteva ori.
Surprinzător, şoferul de Volkswagen a scăpat teafăr din acest accident. Şi mai surprinzătoare este vârsta imprudentului conducător auto. Deşi s-ar putea crede, după maşină, stil de condus şi nepricepere, că este vorba despre un tânăr neexperimentat, şoferul care s-a autoaccidentat are nu mai puţin de 50 ani.
Poliţia Rutieră a fost la faţa locului, accidentul producându-se la ora 9.40 a zilei de miercuri, 13 februarie. Neexistând victime, evenimentul rutier a fost catalogat drept autoaccidentare. Şoferul a fost amendat cu 3 puncte şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.