Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Albert Radu informaticianul artist, pasionat de parkour

Publicat in Adevarul, duminică 15 noiembrie 2009 ·

Albert a descoperit singur tainele informaticii şi s-a îndrăgostit de calculatoare de la zece ani. Scrie poezii, desenează şi face parkour ori de câte ori are ocazia.

Albert a învăţat multe despre calculatoare mergând prin sălile de internet din Piteşti, ca mulţi alţi puşti de vârsta lui. Neavând nici 10 ani pe atunci, a luat totul ca pe o distracţie la început, iar recordul personal de timp petrecut într-o sală de internet este de aproape trei zile.

În timp, această distracţie a început să-l preocupe tot mai mult şi a încercat să aprofundeze informatica. Acum acest domeniu a devenit o pasiune pe care îşi doreşte să o transforme într-o carieră.

Primul calculator i l-au cumpărat părinţii pe când avea vreo zece ani, în încercarea de a-i susţine pasiunea. La acea vreme, modelul luat era chiar un calculator bun. „În anul 2000 mi-au luat părinţii primul calculator. Nu prea ştiam mare lucru în materie de informatică pe atunci. Adică tot ce ştiam era să-l deschid şi să-l închid. Ţin minte că era un HP cu procesor de 1.200 Mhz şi memorie RAM de 128“, spune Albert amuzându-se.

Desenele sale, expuse în holul colegiului

Tânărul informatician are şi o fire de artist, fiind pasionat de literatură şi de desen. De vreo doi ani scrie poezii, dar nu vrea să le facă publice deocamdată, dar desenele realizate de el sunt expuse în holul Colegiului Tehnic „Dimitrie Dima“, unde învaţă.

„Nu am o temă preferată, dar cred că cel mai mult îmi place să desenez peisaje şi să fac portrete naturii. În desenele mele asociez de multe de ori obiecte care în aparenţă nu au nicio legătură. Într-o lucrare am pus alături un pahar şi o priză“, spune elevul, care menţionează că nu are niciun pictor drept model.

Practică parkour

Pe lângă informatică, pictură şi literatură, Albert practică un sport puţin mai noncomformist ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România poate să aibă speranţa ca într-un viitor apropiat să fie inclusă în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 15 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România poate să aibă "speranţa legitimă" ca, "într-un viitor destul de apropiat", să fie inclusă în programul Visa Waiver. "Sunt foarte multe discuţii tehnice aici. Ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie po

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°