Caseta cu chinezării (2)

Diferenţa face existenţa

În Poneii sălbateci, foarte frumos roman, de altfel, de M.Déon, un personaj face constatarea de-a dreptul imbecilă: „Toate femeile sfîrşesc în cele din urmă prin a semăna una cu alta şi, fără îndoială, nu există mare diferenţă între ele”. Dar bărbaţii nu sfîrşesc, din punctul de vedere al femeilor, prin „a semăna”? De fapt, nu asta este problema, pentru că e vorba de o eroare grosolană. În cazul oricărei persoane, importante nu sînt asemănările, ci deosebirile, pentru că „a exista înseamnă a fi diferit”, după cum observase Rémy de Gourmont. Cu atît mai mult sînt importante diferenţele în dragoste, altfel n-ar mai avea nici un sens căutarea „jumătăţii”. Iar Don Juan nu ar mai avea nici măcar această scuză, pentru că ar intra în pură repetiţie. Dacă lucrurile ar sta cum spune personajul, de ce am rătăci atît de mult în căutarea „iubirii perfecte” ? De ce am rata atît de multe iubiri, iar cei mai mulţi dintre noi chiar pe toate ?

Despre ură

Am vorbit într-o emisiune radiofonică despre dragoste şi în următoarea despre ură, un sentiment care mă perplexează, pe care nu-l înţeleg, pe care nu cred să-l fi trăit vreodată. Interesant este că aproape niciodată iubirea nu se metamorfozează într-un sentiment diminuat, precum prietenia, nici nu devine neutralitate afectivă ci, odată dispărută, se transformă în contrariul său. Ca şi cum fostul îndrăgostit ar dori să anuleze, prin această mutaţie, întregul interval în care dragostea îl locuise. Deosebit de iubire, ura nu mi se pare nici firească, nici naturală. Dar ea există! De ce? Greu de răspuns, poate pentru că omul nu e nici bun, nici rău de la natură, ci egal deschis în ambele direcţii. Înzestrat cu liber arbitru, el poate „evolua” într-o parte ori în cealaltă. Desigur, atingem aici problema redutabilă a existenţei răului în lume, cu care s-au c