Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a anunţat azi că Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara va fuziona cu Aeroportul din Arad, precizând că în acest sens se va urma modelul fuziunii aeroporturilor Otopeni şi Băneasa. Sursa: ADI PICLISAN
Astfel, va fi constituită “Compania Aeroportuară Banat” cu sediul central la Timişoara şi cu două conduceri. “Cele două aerporturi vor face parte dintr-o companie care sper să se numească Banat. Fiecare aeroport va avea conducere proprie, iar conducerea centrala va fi aici (n.r. la Timişoara)”, a declarat Anca Boagiu.
Ministrul a mai spus că în perioada următoare se vor face investiţii la pista Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” Timişoara pentru a face faţă cu brio exigenţelor Schengen.
Boagiu a vizitat azi terminalul non-Schengen al Aeroportului Timişoara, care a fost deschis publicului şi va fi folosit până la intrarea României în spaţiul Schengen, de către pasagerii curselor interne. Cu această ocazie, ministrul l-a premiat, cu o gravură cu imaginea oraşului de pe Bega, pe primul pasager care a sosit pe acest terminal, după care a plecat să inspecteze lucrarile la tronsonul de autostradă dintre Timişoara şi Arad.
“Ministerul are un proiect important de construcție a Parcului Intermodal la Recaș. E un proiect pilot în Romania pentru transferul de mărfuri aerian și feroviar”, a adăugat Anca Boagiu la Timișoara.