"jOBS", filmul biografic despre cariera co-fondatorului Apple, Steve Jobs, a fost proiectat în premieră în cadrul festivalului american de film Sundance (Utah), ce a avut loc în perioada 17-27 ianuarie.
Posterul oficial al filmului jOBS, cu Ashton Kutcher în rolul principal
Pelicula, regizată de Joshua Michael Stern (aflat la al treilea film în această postură) şi care îl are protagonist pe Ashton Kutcher, prezintă ascensiunea celui supranumit iGod, din momentul în care a renunţat la facultate, până la fondarea companiei Apple, devenind astfel unul dintre cei mai mari întreprinzători din industria IT.
Cu câteva zile înaintea proiecţiei oficiale, pe Internet au apărut primele imagini din film. Secvenţa arată cum Steve Jobs încearcă să-l convingă pe cel ce avea să devină al doilea co-fondator Apple, Steve Wozniak (Josh Gad), de impactul pe care calculatorul şi sistemul de operare create de el îl poate avea asupra omenirii, în ciuda scepticismului acestuia din urmă.
CITIŢI ŞI: Primul film despre Steve Jobs, pe marile ecrane
O AFACERE DE MILIOANE: Steve Jobs “REÎNVIAT” | VIDEO
Imaginile difuzate în cadrul clipului nu au rămas fără reacţie. Chiar Steve Wozniak, într-o serie de mesaje postate pe gizmodo.com, a declarat că relaţia pe care acesta a avut-o cu Steve Jobs este departe de ceea ce clipul sugerează. "Nu am avut niciodată o astfel de interacţiune", a spus cel cunoscut sub numele "Woz", citat de The Guardian.
"Niciodată nu am arătat ca un om de profesie. Eram amândoi copii. Relaţia noastră era atât de diferită faţă de cea înfăţişată în film. Îmi este ruşine, dar dacă filmul este amuzant, cu atât mai bine. Toţi cei care vor citi cartea mea, iWoz, vor avea o imagine mai clară", a adăugat Wozniak.
Filmul urmează să fie lansat în cinematografe în data de 19 aprilie.
Însă "jOBS" nu va fi singura peliculă d