Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama îndeamnă Congresul să pună capăt tăierilor bugetare "idioate"

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 28 aprilie 2013 ·

telegraph.co.ukBarack Obama a îndemnat sâmbătă membrii Congresului să pună capăt tăierilor bugetare "imprudente" şi "idioate" şi să adopte un plan mai "judicios" de reducere a cheltuielilor, pentru a continua să alimenteze creşterea economică.

Alocuţionea săptămânală a lui Barack Obama a avut loc după ce Congresul a restabilit vineri creditele bugetare destinate serviciilor de control aerian din Statele Unite, care erau supuse de duminica trecută unor reduceri vizând personalul, provocând întârzierea a mii de zboruri.

"Săptămâna aceasta, tăierile automate la buget au afectat şi călătorii, blocaţi timp de mai multe ore pe aeroporturi sau la bordul unor avioane, frustraţi pe bună dreptate de acest lucru. Poate că din cauză că se întorc acasă în fiecare weekend cu avionul, membrii Congresului care au insistat ca aceste reduceri bugetare fie introduse şi-au dat seama în sfârşit că îi vor afecta şi pe ei în egală măsură", a declarat Obama.

Preşedintele i-a criticat din nou pe congresmenii republicani. "Ei ar trebui să-şi examineze propriul lor buget. Dacă reducerile pe care le propun vor intra ăn vigoare, autoritate americană a aviaţiei (FAA) va fi supusă unor tăieri de trei ori mai importante", a avertizat el.

Potrivit preşedintelui, Congresul a adoptat vineri "o soluţie provizorie, (care pune) un plasture. Însă tăierile bugetare vor afecta alte sectoare, care asigură servicii vitale pentru americani. Nu vom putea să aplicăm un pansament pe fiecare tăiere. Acesta nu este un mod responsabil de a guverna".

Barack Obama i-a îndemnat pe congresmeni să adopte proiectul său de buget, care "înlocuieşte în anii viitori aceste tăieri idioate prin reduceri mai judicioase" şi care "investeşte în educaţie, cercetare şi sectoare care vor crea noi locuri de muncă încă din prezent".

Obama, care a propus la 10 aprilie un buget pentru 2014 vizând o redu

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°