Candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, Constantin Iacov a fost contrat de "locotenenţii" lui Mircea Sandu, Adalbert Kasai şi Ionuţ Lupescu. Sursa: Agerpres
Războiul dintre Constantin Iacov şi Mircea Sandu, singurii candidaţi la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, a început.
După ce Iacov l-a atacat pe Mircea Sandu chiar la conferinţa de presă în cadrul căreia şi-a anunţat "platforma electorală", şeful în exerciţiu al FRF a ripostat.
Aflaţi la Cluj, în campanie electorală pentru Mircea Sandu, Adalbert Kassai, secretarul general al FRF, şi Ionuţ Lupescu, director general la Casa Fotbalului, au sărit în apărarea şefului.
"Declaraţiile lui Iacov sunt cu iz electoral. Iacov a condus şi el vreo două-trei luni un club, l-a falimentat, şi acum vrea să conducă o asociaţie de cluburi. Nu cred că are rost să ne coborâm la nivelul lui", a spus Kassai.
"E urât să se folosească cuvinte jignitoare. Dacă suntem o federaţie de mafioţi, înseamnă că am fost 60 de mafioţi în această sală. Dacă era aşa, aceşti oameni nu veneau la Cluj. E greu să stai toată vara pe iaht, iar mai apoi să te apuci de fotbal", a spus Lupescu.
CITIŢI ŞI:
Iacov: "FRF e condusă de un dictator"