Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizie finală de investiţie pentru exploatarea gazului din zăcământul Shah Deniz

Publicat in Bursa, miercuri 18 decembrie 2013 ·

* Investiţia este de 28 miliarde de dolari şi include şi ruta de transport

Compania azeră de stat SOCAR şi partenerii săi din consorţiul Shah Deniz au extins contractul de asociere pentru exploatarea gazelor până în 2048, anunţă Reuters.

Bob Dudley, directorul general al grupului BP - lider al consorţiului care exploatează zăcământul Shah Deniz, a declarat: "Sunt mulţumit că am căzut de acord asupra termenilor extinderii parteneriatului pentru exploatarea zăcământului de gaze Shah Deniz. Acest lucru permite BP şi asociaţilor să implementeze noi etape în dezvoltarea proiectului".

Susţinătorii proiectului au semnat, ieri, decizia finală de investiţie, care are în vedere livrarea gazului către Europa din 2019.

Azernews relatează că la ceremonia de semnare de ieri pentru prelungirea acordului şi pentru decizia finală de investiţie la Shah Deniz II a participat preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, care s-a alăturat liderilor statelor de pe coridorul sudic european de transport al gazelor.

Acordul de ieri întăreşte planurile de construcţie a conductei TAP, care transportă gazele azere prin Turcia, Grecia, Albania şi Italia.

Conform presei azere, costurile totale de investiţie pentru dezvoltarea Shah Deniz II şi a gazoductului din Caucazul de Sud se ridică la 28 miliarde de dolari. Cele 16 miliarde de mc de gaze produse anual din zăcământul Shah Deniz vor fi transportate către milioane de consumatori din Georgia, Turcia, Grecia, Bulgaria şi Italia, printr-o conductă în lungime totală de 3.500 km.

Preşedintele SOCAR, Rovnag Abdullayev, a declarat că ziua de ieri a fost una istorică pentru Azerbaidjan: "Aceasta este prima dată când ţara noastră şi statele din regiune se angajează în proiecte extrem de ambiţioase. Parteneriatul dezlocă resurse energetice importante ale Azerbaidjanului şi transformă ţara într-un furnizor importan

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 8 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 9 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

News.ro acum 18 minute
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°