Cele peste 20 de mii de familii care folosesc pentru încălzirea locuinţei lemne, petrol sau cărbune nu vor primi ajutorul de încălzire decât peste câteva zile, însă acesta va fi aferent primelor două luni de iarnă, potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale (AJPS) Braşov, Diana Borş (foto). Aceasta a explicat că banii nu au putut fi alocaţi din cauza unui blocaj financiar la final de an, însă i s-a comunicat de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale că banii vor veni în câteva zile. Diana Borş a mai precizat că, dacă până în acest an ajutorul se achita o dată pe sezon, de regulă la început, acum, beneficiarii vor primi banii în fiecare lună. În septembrie, se ştia că dreptul la ajutorul de încălzire, în cazul celor care utilizează lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, se stabileşte şi se plăteşte o singură dată, pentru perioada noiembrie 2009 - mai 2010. În noiembrie, când s-a revenit la plafonul maxim de 615 lei/membru de familie, s-a decis şi ca plata să se facă lunar. Cuantumul ajutorului s-a calculat în raport de venitul net lunar şi reprezintă sume lunare între maximum 54 şi minimum 16 lei pe lună. Cele peste 20 de mii de familii care folosesc pentru încălzirea locuinţei lemne, petrol sau cărbune nu vor primi ajutorul de încălzire decât peste câteva zile, însă acesta va fi aferent primelor două luni de iarnă, potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale (AJPS) Braşov, Diana Borş (foto). Aceasta a explicat că banii nu au putut fi alocaţi din cauza unui blocaj financiar la final de an, însă i s-a comunicat de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale că banii vor veni în câteva zile. Diana Borş a mai precizat că, dacă până în acest an ajutorul se achita o dată pe sezon, de regulă la început, acum, beneficiarii vor primi banii în fiecare lună. În septembrie, se ştia că dreptul la ajutorul de încălzire,