Din 1990 nu am mai văzut atâta patimă politică. Atâtea judecăţi, voit de valoare, sunt compromise de meteahna virusului politic. M-am convins de mult că în România nu există gri: totul este judecat în alb şi negru. În “a fi cu noi sau împotriva noastră”. O mentalitate precum cea a galeriilor: totul sau nimic! Moderaţia, echidistanţa sunt cuvinte de vitrină, din dicţionar, nefolositoare societăţii actuale. Pe bună dreptate, Mircea Eliade observa ce uriaşă cantitate de energie se consumă în politica românească… Şi tot ce atinge politica distruge.
Elena Udrea e înjurată că l-a adus pe Bute în ţară, iar acesta i-a mulţumit într-un banal gest de curtoazie. În plus, poartă nesimţita chiloţi! În treacăt, aşa, şi-a luat- o un pic şi Bute, care mai avea puţin şi i se contestau nu doar titlurile, ci şi muşchii fesieri. Gabrielei Vrânceanu Firea i s-au numărat şi tacâmurile de la masă. Ce nu i-au auzit urechile! Poliţe tembele pentru simplul motiv că lucrează la Mogul. Nu mai contează altceva. În rest, hârtia suportă orice, vorba lui Balzac!
Tragic este că unele trusturi de presă se comportă la fel. Precum bandele unor gangsteri. Să-ţi ataci colegii cu care ai lucrat până ieri, pentru că sunt angajaţi la “ceilalţi” nu doar că nu e deontologic, ci ţine de cei şapte ani de-acasă. Slugile trebuie taxate, dar nu cu argumentul: “Ba pe a mă-tii”.
Un sfat simplu ar fi să ne ferim de politică. Din nefericire, în România totul, dar absolut totul este dependent de politică. E un cancer generalizat!
