Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, despre terenul familiei Băsescu: “A fost o întâmplare fericită”

Publicat in Adevarul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu a relatat modul în care preşedintele Traian Băsescu, prin fiica sa, Ioana, a ajuns să achiziţioneze un teren agricol în Călăraşi.

“E simplă povestea. Domnul preşedinte a afirmat de mai multe ori că a dorit să cumpere terenuri. L-am auzit că ar vrea să cumpere teren, să devină fermier. Asta a fost acum câteva luni, cred că la sfârşit de august. Chiar nu circulă terenurile astea, e lipsă de cumpărători. Chestiunea asta e în funcţie de unde e terenul, care e bonitatea lui, care e suprafaţa. Sunt mulţi factori care determină preţul unui teren. Într-o discuţie cu nişte colegi, unul zice: « am auzit că domnul preşedinte vrea să cumpere un teren ». Şi îmi spune că e la Călăraşi un teren de 290 de hectare”, a povestit Rădulescu, la Realitatea TV.

Totodată, consilierul prezidenţial a subliniat că el însuşi i-a recomandat preşedintelui Băsescu respectivul teren agricol, cu atât mai mult cu cât se încadra în cerinţele acestuia.

“M-am dus să văd terenul, nu mi-a venit să cred. I-am spus domnului preşedinte că i-l recomand. Dumnealui şi-a exprimat public de mai multe ori dorinţa (n.r.: să cumpere un teren), între 200 şi 300 de hectare. Mi-a dat adresa celui care avea terenul, o firmă românească ai cărei acţionari erau în Italia. I-am dat telefonul avocatei, Ioana a luat legătura cu avocata şi de acolo nu mai ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost o întâmplare fericită”, a explicat Rădulescu.

În ce priveşte documentele prezentate la Antena 3, consilierul preşedintelui Băsescu susţine că “se discută despre o anchetă” a DNA la nivelul primăriei.

“M-am uitat şi eu pe documentul prezentat de cei de la Antena 3 şi cât ai fi de novice vezi că acolo se discută despre o anchetă la nivel de primărie. Anumite comune au primit terenuri pentru a împroprietări cetăţenii, dar acest teren nu are legătură, era al unei fir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 8 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 3 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°