În timp ce scriu aceste rînduri, la emisiunea lui Cristian Tabără îl aud (în proporţie de 75%) şi îl văd (în proporţie de 25%) pe Vintilă Mihăilescu. Colegul de la pagina 3 vorbeşte cu simpatie ştiinţifică despre benefica rigoare a vecinătăţilor tradiţionale săseşti (despre care a scos zilele trecute un volum). Cu ani în urmă, trăitor o vreme în Ardeal, am cunoscut această formă de organizare, aşa că îi împărtăşesc admiraţia (pentru detalii savuroase şi interpretări savante, cumpăraţi cartea). Dar, aşa cum se întîmplă pe aceste meleaguri, saşii au cam dispărut. Regretaţi de toţi. O vreme, căci, pe urma lor, dispar şi rînduielile pe care le urmaseră, laolaltă cu românii, ungurii şi ţiganii. În casele cuprinse ale saşilor s-au instalat familii numeroase ce trăiesc din învîrteli pe după lege, iar în locul înţelegerilor dintre vecini se instaurează sistemul bunului plac. Cultul regăţenilor pentru improvizaţie şi individualism pare să cîştige teren, conform pildei cu proverbialul măr care le strică şi pe cele din jur. Fenomenul nu trebuie să mire, mai ales dacă facem apel şi la alt proverb, de data asta din lumea apelor, referindu-se el la procesul de alterare a peştelui. Şi cum oamenii fac tot ce nu li se interzice în mod expres, nu le mai lipseşte decît răul exemplu iradiat "de sus". De la centru. De la Bucureşti. Din instituţii, din consiliile locale şi judeţene, din ministere şi alte locuri care ar trebui să fie modele de corectitudine şi planificare luminată. (Cine ştie, poate aşa va fi vreodată; ziarele acelor vremuri vor consemna evenimentul alături de fotografiile astronauţilor debarcaţi pe Marte în căutarea tenebrosului Osama.) Legile României sînt pe măsura supraponderalilor care le votează (chiar atunci cînd sînt plecaţi în Bali, în interesul poporului). Legile României sînt ba imprecise, ba incomplete, ba interesate, ba inaplicabile, ba adoptate numai