Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Control la ochi la noul loc de muncă

Publicat in Romania Libera, luni 19 iulie 2010 · ·

Intenţionez să îmi schimb locul de muncă şi bănuiesc că la noul loc de muncă va trebui să reiau controalele medicale, inclusiv pe cel oftalmologic. Întrebarea mea este următoarea: în cazul în care anul acesta, în ianuarie, am făcut un control oftalmologic complet la o clinică de specialitate din Bucureşti, în urma căruia mi s-a eliberat o reţetă de ochelari, mă pot prezenta cu ea la controlul de medicină a muncii? Mai este necesar un control suplimentar cu Visiotestul? Cât timp este considerată valabilă acea reţetă de la medic?

Reţeta de ochelari nu are termen de expirare a valabilităţii.

Însă nu întotdeauna corecţia obţinută efectiv este cea sperată. Alteori, persoana descoperă că nu poate folosi noii ochelari deoarece îi provoacă ameţeli, cefalee, tulburări de vedere, iritaţii sau alte neplăceri cauzate de modelul ochelarilor. Toate trec, de obicei, după o perioadă de acomodare, însă uneori sunt persistente şi duc în final la abandonarea ochelarilor. De aceea, teoretic, ar trebui verificate purtarea efectivă a noilor ochelari şi acuitatea vizuală obţinută cu aceştia. Însă această exigenţă este întru totul la aprecierea medicului de medicină a muncii de la noul loc de muncă, care va decide dacă va ţine cont de reţeta dvs. sau va cere repetarea controlului oftalmologic.

Sunt şi situaţii în care contractul de prestări servicii de medicină a muncii prevede în mod expres un asemenea control şi el trebuie efectuat neapărat, fiind clauză contractuală obligatorie.

Aşteptăm întrebările dvs. la: angajari@romanialibera.ro

Anca Gheorghiţă, Medic Medicina Muncii MedLife

Intenţionez să îmi schimb locul de muncă şi bănuiesc că la noul loc de muncă va trebui să reiau controalele medicale, inclusiv pe cel oftalmologic. Întrebarea mea este următoarea: în cazul în care anul acesta, în ianuarie, am făcut un control oftalmologic complet la o clinică

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 19 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 40 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°