Se ia o bucată, dintr-o mănăstire. Dacă e de sex masculin, e bine să vă asiguraţi în prealabil că se pricepe la extracţii de draci sau, şi mai bine, că are unghiile picioarelor lăcuite cu ojă roşie. Toate aceste caracteristici indică faptul că produsul este uşor de preparat şi are o digerabilitate crescută. Dacă e de sex feminin, alegeţi din categoria "oiţă rătăcită de turmă". O măicuţă însărcinată este o delicatesă pentru devoratorii de bârfe, zvonuri şi alte şuşanele. Iar o stareţă născătoare de gemene are în meniu valoarea de "perles d’escargot"!

Se ia măicuţa, se jupoaie de vie şi apoi se dă prin malaxorul ştirilor. O dată şi încă o dată, publicul va saliva imaginându-şi că el însuşi învârte ma­nivela. În tot acest timp, se insistă pe descrierea produsului: funcţia măicuţei, vârsta ei, cum arăta ea însărcinată (se caută garnitura – martori guralivi şi dornici să toace). Se dă poza măicuţei cu o bandă neagră în dreptul ochilor, dar cu numele de familie sub fotografie, ca lumea să ia aminte şi s-o depisteze.

Apar noi martori. Se caută complicele la păcat, o fi mirean, o fi popă, o fi că­lu­găr, o fi îngrijitor la mă­năs­ti­re? Clar, boabă de piper nu-i, aşa că se ia o po­ză la întâmplare, se trage o altă bandă neagră peste ochi şi se pu­blică po­ves­tea tatălui, pentru reîntregirea cuplului păcătos întru fericirea publi­cu­lui con­sumator. Se adaugă condi­men­te de provenienţă incertă: "se pare că şi-ar mai fi abandonat un co­pil", "se pa­re că le urăşte pe fetiţele ge­mene", "se pare că le va abandona în spital". În acest moment, produsul pre­parat de dumneavoastră poate fi ser­vit în piaţa publică: va fi devorat de mulţime.

Supliciul la care a fost supusă sta­re­ţa ce a adus pe lume doi copii n-a fost inventat ieri de mass-media. El vine din Evul Mediu, când pedepsele erau aplicate în public, având rol coercitiv, dar mai ales educati