Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preturile materiilor prime au prins din nou viteza la vale. Sa fie doar o situatie temporara?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 20 octombrie 2008 ·

Din vara acestui an, cand materiile prime au inregistrat un nivel record pe fondul temerilor privind lipsa continua de oferta pe acest segment, graul si porumbul - doua dintre cerealele de baza - s-au prabusit cu mai mult de 40%. Pretul barilului de petrol a coborat, de asemenea, cu 44%, in timp ce metalele au inregistrat scaderi de pana la o treime din valoare.

Scaderea rapida a preturilor pe acest segment reprezinta o raza de speranta pentru consumatori pe fondul accentuarii turbulentelor economice, lasand mai multi bani in buzunarele acestora mai multi bani intr-un moment in care au nevoie disperata de ei. Pe piata americana pretul benzinei a inregistrat un ritm constant de scadere, in numai cinci zile la inceputul lunii octombrie coborand cu 24 de centi, pana la 3,2 dolari/galon (78 centi/litru).

Totusi, preturile pentru majoritatea materiilor prime raman ridicate vizavi de nivelurile inregistrate in ultimii ani.

Tendinta descendenta va continua insa, estimeaza analistii, pe fondul incetinirii cererii provocate de adancirea crizei economice globale.

Intrebarea care persista inca este in ce masura preturile vor reveni la nivelele istorice normale sau se vor lovi de o bariera - creata de dezvoltarea economiilor asiatice - care nu le va permite sa mai coboare.

Scaderea rapida a preturilor in ultima perioada a eliminat o parte din temerile referitoare la nivelul inflatiei, unul dintre motivele pentru care bancile centrale au ezitat mult timp sa reduca dobanzile.

Declinul preturilor materiilor prime a inceput inainte de ultimul val de panica de pe pietele bursiere, insa acesta a exacerbat si mai mult presiunile puse asupra segmentului marfurilor. Pretul petrolului a coborat cu 10% intr-o singura zi in prima parte a lunii octombrie, perioada in care s-a mentinut in jurul a 80 de dolari pe baril, mult sub recordul de 141 de dolari pe b

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 2 ore
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°