Ministrul Muncii ar trebui să ia poziţie şi faţă de oamenii politici care nu muncesc, nu merg la şcoală şi nu au vreun handicap, dar iau milioane de euro din banii statului.
Când domnul Sebastian Lăzăroiu a apreciat că ajutoarele sociale sunt, de fapt, "mită electorală cu borderou", a uitat să ne vorbească şi despre mita autentică pe care o iau politicienii, odată aleşi.
Spre deosebire de cele 1,2 milioane de români care au jumătate din venituri din ajutoare, există o mulţime de şmecheri, din toate partidele, care trăiesc în lux doar din bani de la stat.
Întrebarea ministrului Lăzăroiu rămâne valabilă în ambele cazuri: "De ce ar munci dacă jumătate din venituri sunt de la bugetul de stat?"
Genul ăsta de conferinţă de presă cu mesaj electoral e cea mai mare păcăleală. Evident, principalul vinovat este legislaţia şi nu miniştrii care s-au perindat în ultimii ani pe la conducerea Ministerului Muncii.
Poate că domnul ministru trebuia să-l treacă la categoria "asistaţi" şi pe predecesorul său Ioan Botiş, cel care-şi ajuta soţia cu fonduri europene.
Să nu mai vorbim de faptul că Sebastian Lăzăroiu ar fi putut iniţia legi mai bune care să rezolve toate problemele pe care le semnalează azi. Ar fi putut să le şi susţină cu succes pe vremea când era consilier prezidenţial.
Evident, nici vorbă de aşa ceva. Totul e o mirare însoţită de-o veşnică promisiune. În fond, nu se va rezolva nimic.
Dar asta e ţara în care se construiesc 25 de centimetri de autostradă pe zi, iar kilometrul de drum costă cât greutatea lui în aur. Milioanele de euro diferenţă faţă de costurile reale reprezintă o mită reală fără borderou.