Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt tineri care vindeau cannabis în centrul Capitalei şi pe la concerte au fost prinşi

Publicat in Adevarul, vineri 4 februarie 2011 ·

Opt membri ai unei reţele de traficanţi de droguri care distribuiau cannabis în centrul Bucureştiului, inclusiv la concerte şi unele manifestări sportive, au fost arestaţi preventiv, după ce poliţiştii şi procurorii DIICOT au organizat opt percheziţii şi o prindere în flagrant delict.

Membrii grupării, care au acţionat în zona centrală a Capitalei, au fost monitorizaţi timp de aproximativ trei luni de către poliţiştii de la crimă organizată, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române.

Ancheta a fost finalizată miercuri, când poliţiştii antidrog, împreună cu luptătorii SIAS, au făcut şapte percheziţii la domiciliile suspecţilor, fiind conduşi la audieri la DIICOT o parte din aceştia.

În noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii au continuat cercetările şi l-au prins în flagrant delict, în sectorul 1, pe bucureşteanul T.S., în timp ce vindea unui consumator aproximativ cinci grame de cannabis pentru 300 de lei.

Extinzând cercetările, în baza autorizaţiei emise de Tribunalul Bucureşti, poliţiştii antidrog au mai făcut o percheziţie la locuinţa bucureşteanului, în Sectorul 1, unde au fost descoperite şi confiscate aproximativ 15 grame de cannabis.

La percheziţii au fost confiscate aproximativ o sută de grame de cannabis, şase telefoane mobile, şase cartele SIM, precum şi materiale folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul drogurilor.

Toate cele opt persoane au fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv pentru 29 de zile, pentru trafic de droguri de risc şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Anchetatorii au stabilit că membrii reţelei vindeau droguri tinerilor, inclusiv la concerte şi unele manifestări sportive.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 45 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort din Malta - surse

HotNews acum 17 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Faţă de acesta urmează a se derula procedurile spec

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°