Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creştere explozivă a vânzărilor de arme în SUA

Publicat in Gandul, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Veniturile producătorilor au crescut cu până la 71% şi numai o singură companie, Smith & Wesson, a vândut pistoale de 335 milioane dolari în 2009

"Vremurile negre" pentru economia SUA sunt cum nu se poate mai "prospere" pentru producătorii de arme din întreaga lume, iar frica americanilor de a se trezi ameninţaţi cu o armă de foc şi a nu avea cu ce să riposteze se dovedeşte una dintre cele mai "profitabile" temeri pe timp de recesiune economică.

Tot mai mulţi şomeri (10% din populaţia activă), şapte milioane de oameni care riscă să nu-şi poată plăti ipotecile şi să fie daţi afară din case, pe lângă tensiunile rasiale reprezintă indicii că infracţionalitatea va creşte. Lor li se adaugă tensiunile rasiale, temerea permanentă de atentate teroriste şi faptul că la Casa Albă se află un preşedinte cotat drept "cel mai antiarme preşedinte din istorie".

În aceste condiţii, tot mai mulţi americani vor să beneficieze de protecţia celui de-al doilea amendament la Constituţie, care le garantează dreptul de a purta arme, încât producătorii de-abia fac faţă cererilor. Potrivit The Times, vânzările unor producători precum Glock (Austria) au crescut cu 71%, iar cele ale Sturm and Ruger (Connecticut) - cu 70%, în ultimul an.

Vânzările Smith & Wesson (marcă americană deţinută de o corporaţie britanică) au sporit cu 30% într-un trimestru, ajungând la un total de 335 milioane dolari în 2009. Compania estimează dublarea vânzărilor pentru următorii 3-5 ani, în timp ce zeci de mii de firme americane nu ştiu dacă vor supravieţui crizei.

Până în 2008, americanii care îşi luau "prima armă" erau 9% din clienţii Smith & Wesson, pentru ca, în prezent, ei să reprezinte 30%. Iar dacă numărul familiilor care deţin arme a scăzut constant, de la 57% (1977) la 33% (2009), deţinătorii îşi reînnoiesc şi suplimentează constant colecţiile. Media armelor deţinute era de 6,9 în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 54 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 18 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 39 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°