Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spaţiile lăsate libere de Mic.ro îşi găsesc chiriaşi, iar Metro vine cu La doi paşi în apropiere. Mic.ro intră în faliment şi rămâne o amintire?

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 aprilie 2012 · ·

Falimentul rămâne singura soluţie pentru cele două lanţuri de magazine controlate de omul de afaceri Dinu Patriciu, a decis administratorul judiciar RVA Insolvency.

În timp ce lanţul de peste 800 de magazine Mic.ro tinde să devină o amintire, magazinele de cartier La doi paşi lansate de germanii de la Metro Cash&Carry se deschid în apropierea fostelor magazine Mic.ro, pentru a nu-i lăsa pe români fără destinaţii de shopping. Ce se întâmplă însă cu magazinele lui Patriciu?

RVA Insolvency, administratorul judiciar al reţelelor de magazine mic.ro şi MiniMax, deţinute de omul de afaceri Dinu Patriciu şi aflate în insolvenţă, le va propune creditorilor să admită falimentul celor două firme după ce discuţiile privind vânzarea acestora au eşuat.

Potrivit reprezentantului administra­torului judiciar, singura soluţie de reorganizare era vânzarea firmelor, pentru că acestea au conturile goale, iar acţionarii nu vor să mai investească nimic, mai scrie agenţia. Această declaraţie vine la câteva luni după ce omul de afaceri Dinu Patriciu, proprietarul celor două lanţuri de magazine, afirma că va reinvesti bani în restructurarea şi repornirea reţelei. Până la închiderea ediţiei el nu a mai făcut nicio declaraţie cu privire la viitorul reţelelor şi nici nu a răspuns solicitării ZF referitoare la motivul pentru care nu mai investeşte bani în cele două companii.

În prezent însă cele aproape 900 de spaţii ocupate de Mic.ro şi miniMax sunt acum fie goale, fie cu lacătul pus şi cu câteva produse rămase pe raft.

"Vom denunţa toate contractele şi vom preda spaţiile tuturor proprietarilor de magazine. La sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai vom discuta cu creditorii propunerea de intrare în faliment, iar procedura s-ar putea declanşa în două-trei luni", a adăugat Otilia Milu, comanager partner la RVA Insolvency pentru Mediafax.

Există în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 39 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 23 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 28 minute
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 23 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Ciucă: Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală. ”Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°