Cînd am scris, vineri, că batavii sînt de încredere și că vor juca serios meciul cu ungurii, mulți au clătinat din cap. Au zis că degeaba au olandezii interes să devină capi de serie în grupele turneului final al Mondialelor din Brazilia, dacă nu mai au și chef. Adică, unora li se părea normal ca vedetele Van Persie, Robben & Comp. să-și ferească prețioasele lor picioare în loc să transpire abundent la Amsterdam. Iată însă că fanii care au mizat pe caracterul olandezilor n-au greșit. Portocaliii nu numai că i-au învins pe unguri, dar i-au și spulberat, i-au umilit cu 8-1!
Ne-ar folosi, chiar ne-ar salva, ca istoria de vineri să se repete marți în sensul în care Oranje să cîștige măcar un punct la Istanbul. Personal, nu cred că e cazul să ne facem griji deosebite. Băieții lui Van Gaal au demonstrat că avem pe cine ne baza și de ce. Tocmai de aceea și consider mai lesne de realizat varianta ca Olanda să nu piardă în Turcia decît ca România să bată Estonia cu minimum 5-0. Știu că “ienicerii” vor crea o tensiune fantastică, însă nici batavii nu-s dintre cei ce se sperie cu una, cu două.
Altminteri, în măsura în care n-a fost extraordinar la 4-0 în Andorra, n-a fost nici prost. Calculînd că “tricolorii” au deschis scorul abia în minutul 42, chiar n-ar exista motive speciale să ne lamentăm. Firește, în afara suitei de ratări absolut exasperante. În ciuda criticilor primite, lui Pițurcă i-au ieșit de data asta majoritatea socotelilor. De pildă, ideea de a menaja cîțiva jucători înaintea întîlnirii cu estonienii s-a dovedit salutară. Preferat surprinzător lui Marica, Keșeru a debutat cu gol, în vreme ce Stancu, Torje și Lazăr, probabil cei mai contestați, n-au rămas datori. Spre lauda lor, toți trei și-au trecut numele pe lista marcatorilor. Prin prisma priceperii lui de a-și dirija coechipierii și de a lansa contraatacuri, s-a justificat și titularizarea lu