Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţie anulată pentru păpuşile cu handicap

Publicat in Jurnalul, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Ministerul Educaţiei a renunţat la dotarea grădiniţelor cu păpuşi de diferite rase şi dizabilităţi după ce la cele două licitaţii organizate până în prezent au fost refuzate ofertele depuse de companiile participante. Costel Bîrsan, specialistul în achiziţii publice din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a declarat pentru Jurnalul Naţional că licitaţia pentru desemnarea câştigătorului privind livrarea lotului de păpuşi a fost anulată.

"O condiţie mai greu de îndeplinit de cei care au depus oferte a reprezentat-o livrarea celor 13.000 de păpuşi în 40 de zile. Licitaţia cu privire la livrarea păpuşilor a fost anulată, însă pentru celelalte loturi se află în desfăşurare. Este greu de crezut că păpuşile vor putea ajunge anul acesta în grădiniţe, având în vedere că au fost organizate deja două licitaţii la care nici una dintre ofertele depuse nu a fost acceptabilă", a spus Bîrsan. Până la expirarea termenului de depunere a ofertelor, luni, 11 octombrie 2010, au depus oferte următoarele companii: SC Novaintermed SRL, SC CD Press SRL, SC Histria International SRL, SC Decorint SA, SC Tipografia Everest SRL, SC Editura Herra SRL, SC Roxicom SRL, toate din România, precum şi Batuhan Grup, din Turcia. S-au primit oferte pentru toate cele cinci loturi.

Prin acest proiect, fiecare din cele 12.577 de grădiniţe de la noi din ţară urma să fie dotată cu 12.577 de păpuşi cu dizabilităţi şi cu un număr asemănător de păpuşi de diferite rase. De asemenea, ministerul doreşte să achiziţioneze tot câte 12.577 de truse medicale de jucărie, vehicule de jucărie, jucării adecvate activităţilor de tip casnic, precum şi diverse jucării, cum ar fi: aragaz, frigider, maşină de spălat rufe, fier de călcat şi aspirator. Ministerul Educaţiei alocase un buget de 9.306.980 de lei pentru dotarea grădiniţelor cu materialele didactice menţionate mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 55 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 41 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 42 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 37 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 47 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°