Pe primele acte parafate în calitate de Primar General semnătura lui Sorin Oprescu măsura cam 4 cm. În prezent, după atâția ani de mandat ea are peste 18 cm. Multor oameni importanți și cu puteri aproape nelimitate li s-a întâmplat asta și în România faptul respectiv poate avea semnificații aparte.
La noi, oricum semnătura unui om politic nu presupune nici o obligație și nu atrage nici o consecință penală. În mare, țara noastră avea în visterie, pe la începutul anului 1990 cam 7 miliarde de dolari. În prezent, după 11 Guverne avem o datorie de 100 de miliarde de euro. Calculul acesta, exprimat aici în modul cel mai simplist cu putință, evidențiază faptul că s-a furat și s-a risipit consecvent și în cadru organizat fără ca măcar cineva să fi fost responsabilizat și pedepsit cu o sentință definitivă.
Sorin Oprescu știe foarte bine această regulă a jocului. Mai mult el și-a dat seama că îi merge din ce în ce mai bine dacă este mai mult absent și se implică minim în orice îl înconjoară. Viața i-a confirmat că știe să vorbească ficțiuni și că are priză la oameni, sau cel puțin la bucureșteni.
Cine credea că toate corăbiile s-ar putea îneca? Și că viața și activitatea lui vor fi scotocite?
Cei care înțeleg ce decurge dintr-o tragedie provocată de o haită de maidanezi și ce amploare va lua toată această poveste, chiar se bucură sperând că , poate, momentul adevărului este aproape.
Doar Sorin Oprescu pare liniștit. El înțelege mult mai bine, decât majoritatea dintre noi că ceva vorbe meșteșugite, lacrimi, dacă mai trebuie și imensul potențial emoțional al opiniei publice pot și vor răsturna situații clare. Sorin Oprescu simte că poate ieși președinte chiar cu mult timp înainte de alegeri și se gândește cum să facă. Cealaltă variantă este mai incomodă cu toate că Spitalul Penitenciarului Jilava oferă condiții foarte bune
