Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul director al Transurbis Zalău vrea să recupereze, în instanță, drepturile salariale

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 30 octombrie 2013 ·

SC Transurbis SA – operatorul de transport public de persoane din municipiul Zalău, societate aflată în subordinea Primăriei, intenționează să angajeze o firmă de avocatură pentru a câştiga procesul cu fostul director, Ion Puiu, ajuns acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fostul director al Transurbis Zalău, liberalul Ion Puiu, a solicitat societăţii plata unor despăgubiri contractuale în sumă de 144.000 lei (24 de salarii reprezentând daune interese conform articolulului 15 din contractul de mandat), pentru faptul că a fost revocat din funcție, plus 32.288 de lei, reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume. În primă instanţă, fostul director general a beneficiat de o soluţie favorabilă, Tribunalul Sălaj obligând Transurbis, printr-o decizie dată în iunie 2012, să achite sumele respective. Tot atunci, însă, Tribunalul Sălaj a admis şi cererea societăţii de chemare în garanţie a trei dintre membrii Consiliului de Administraţie – Iustin Dorel Cozma, Pusok Andrei şi Tunyogi Ștefan – pentru plata acestor sume către Ion Puiu. Aceştia ar fi fost obligaţi să plătească, fiecare, câte aproximativ 62.000 de lei, pentru că în 2008 ei i-au aprobat directorului general o prelungire a contractului, după care, fiind atenţionaţi că nu sunt întrunite două condiţii esenţiale pentru această prelungire – existenţa unui aviz din partea Adunării Generale a Acţionarilor şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă – au decis rezilierea lui. Cei trei foşti membri ai Consiliului de Administraţie și SC Transurbis Zalău au declarat apel, Curtea de Apel Cluj admiţând, în noiembrie 2012, toate cele patru acţiuni. Mai exact, instanţa clujeană respinge acţiunea lui Ion Puiu şi, implicit, respinge cererile de chemare în garanţie ale celor trei membri ai Consiliului de Administraţie. Decizia nu a rămas, însă, definitivă, fostul director general înaintând recurs la Inalta Curte de Casaţ

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 41 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°