Literatura germană din România îşi croieşte drum încet, tardiv, dar sigur către publicul român. Însăşi denumirea de „Rumäniendeutsche Literatur“ a stîrnit destule controverse, imposibilităţi de situare adecvată, neconcordanţe. Rolf Bossert a fost unul dintre reprezentanţii Aktionsgruppe Banat, acea grupare timişoreană de tineri intelectuali care, la începutul anilor ’70, reuşea să scoată literatura germană din România din provincialism şi s-o racordeze decis la standardele evolutive din arealul cultural german din Europa Centrală şi Occidentală. Cu umorul pe care i-l relevă nu doar scrierile, ci şi amintirile prietenilor, Bossert se autointitula „membru corespondent“ al Grupului de acţiune Banat, întrucît spaţiul unde se afla el era îndepărtat de Timişoara. Rolf Bossert a fost un poet extrem de interesant, cu o conştiinţă artistică de la care nu făcea rabat, un scriitor de o profunzime deosebită, ale cărui trasee lirice sînt dificil de surprins, din cauza plurivalenţei semantice, a deturnării intenţionate a orizontului de receptare, a inducerii tensiunii tribulaţiilor egotice sub camuflajul ludicului. Scurta sa existenţă şi-a aflat un sfîrşit tragic, subliniind infiltrările de-a dreptul diabolice ale regimului comunist în sfera privată, pe care o fractura iremediabil: după ani de tracasări psihice şi de corecţii fizice în România, Bossert se sinucide la circa două luni după ce reuşise să ajungă în Germania Federală. Ich steh auf den Treppen des Winds/ Stau pe treptele vîntului, antologia bilingvă apărută în 2008 la Institutul Cultural Român, în traducerea prodigioasei Nora Iuga, încearcă să umple, pe cît posibil, un mare gol. Volumul beneficiază de o „prefaţă“ alcătuită, cu bine-cunoscuta-i profunzime, de către criticul Gerhardt Csejka (ceea ce ne face, încă o dată, să ne exprimăm regretul faţă de lipsa unor lucrări de anvergură în această direcţie, semnate d