Specialistii de la Fondul Monetar International au fost scandalizati la jumatatea lui 2006 cand Guvernul lua decizia (unii au spus curajoasa, altii riscanta) de a majora deficitul bugetar la 2,5%. Au fost pronosticuri din partea diversilor economisti ca politica salariala ar urma sa fie scapata din mana, rezultand in presiuni asupra ratei inflatiei. Altii se interogau despre "deficitele gemene", adica despre marimea (revizuita) a deficitului bugetar care avea sa alimenteze la randu-i deficitul de cont curent. Pe scurt, viata a demonstrat ca au gresit si unii, si ceilalti.
Anul 2006 a fost un an echilibrat in toate privintele. Crestere puternica (peste 8%), inflatie scazuta - 4.9% (decembrie 2006 raportat la decembrie 2005), cresterea salariului mediu brut cu 12%, dar si cresterea puternica a productivitatii muncii. Singurele exceptii care umbresc acest succes sunt deficitul de cont curent si deficitul bugetar.
Cat priveste primul, este datorat in principal indatorarii sectorului privat, care, desi ar putea ingrijora Guvernul in rata de crestere cu peste 40% fata de anul trecut, nu pune deocamdata in pericol echilibrul economic general.
In cazul celui de-al doilea, cheltuielile au fost cu cel putin 1% din PIB sub cele estimate, o suma echivalenta aproape cu bugetul Ministerului Sanatatii. "De vina" a fost rata lenta de derulare a proiectelor, o tendinta birocratica perpetua de a supraestima fondurile necesare intr-o secventa bugetara, precum si incapacitatea de a cheltui in cele 7 luni de la rectificare toate sumele alocate. De fapt, cheltuielile de capital nu au depasit niciodata 3,4% din PIB, maxim atins in anul electoral 2004.
Ministerul Transporturilor, Ministerul de Externe si chiar Ministerul Sanatatii au returnat sume consistente la bugetul de stat. Pe de alta parte, s-a hotarat capitalizarea CEC cu echivalentul a 150 de milioane de
