Naţionalizări pe faţă sau indirecte răscolesc ţările industrializate din Vest. După ce nume ilustre de pe Wall Street au căzut, guvernul american se zbate să obţină aprobarea pentru planul de 700 miliarde de dolari, care ar însemna intervenţia directă în industria financiară. Cu ceva timp în urmă, Uncle Sam a preluat, de facto, cea mai mare firmă de asigurări din lume, AIG, după ce salvase de la faliment giganţii Freddie Mac şi Fannie Mae.
Naţionalizări pe faţă sau indirecte răscolesc ţările industrializate din Vest. După ce nume ilustre de pe Wall Street au căzut, guvernul american se zbate să obţină aprobarea pentru planul de 700 miliarde de dolari, care ar însemna intervenţia directă în industria financiară. Cu ceva timp în urmă, Uncle Sam a preluat, de facto, cea mai mare firmă de asigurări din lume, AIG, după ce salvase de la faliment giganţii Freddie Mac şi Fannie Mae. Ceea ce se întâmplă în Europa în zilele din urmă arată că ea nu este imună la criza financiară generată de securitizarea masivă şi tranzacţionarea de produse derivative cu valoare îndoielnică. Statul belgian, cel olandez şi cel din Luxembourg au devenit acţionari mari la banca Fortis. În Marea Britanie, statul a naţionalizat Bradford&Bringley, un alt operator din industria finanţării construcţiei de locuinţe, după ce a făcut acelaşi lucru cu Northern Rock. Şi în Germania statul a intervenit pentru a salva entităţi financiare, Danemarca şi Islanda fiind alte două ţări europene unde guvernele au recurs la măsuri extraordinare.
Asistăm la un fenomen inimaginabil, pentru mulţi, cu câţiva ani în urmă în privinţa scalei şi adâncimii de desfăşurare. Crizele din Suedia, Norvegia sau Japonia (din deceniul trecut) au fost situaţii izolate geografic, existând totodată un mediu internaţional cu mult mai puţină incertitudine. Avem acum un eşec monumental al unui model