Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul galben face ravagii în Argeş. Inundaţii la Piteşti, unde în unele zone apa ajunge la doi metri

Publicat in Gandul, joi 17 octombrie 2013 ·

Peste 100 de pompieri acţionau în această dimineaţă la Piteşti, unde jumătate de oraş a fost inundat după o ploaie torenţială care a durat mai bine de şase ore.

Potrivit reprezentanţilor ISU Argeş, la Piteşti a căzut circa 60 l/ mp în ultimele şase ore. Mai multe străyi şi bulevarde fiind acoperite cu apă, care ajunge chiar şi la doi metri, după ce canalizarea nu a mai făcut faţă debitului mare de apă.

Pompierii au folosit bărcile pentru a evacua persoanele din case.

Şi alte localităţi din Argeş, precum Costeşti şi Curtea de Argeş, au fost afectate de inundaţii, unde sistemele de canalizare nu au făcut faţă volumului mare de apă sau canalizarea our şi simplu nu există.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis ieri un cod galben de ploi şi vânt puternic pentru Bucureşti şi 20 de judeţe din sudul, vestul şi centrul ţării, valabilă începând de miercuri, ora 14.00, până joi, la ora 12.00.

"Ploile se vor extinde în cea mai mare parte a ţării. În Crişana, Banat, Oltenia, sud-vestul şi sudul Transilvaniei, iar seara şi noaptea şi în cea mai mare parte a Munteniei vor cădea cantităţi însemnate de apă, care vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, în sudul ţării şi la munte, zone unde va atinge la rafală 50 km/h, iar pe arii restrânse 70 km/h. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali trecător precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare", se arată în avertizarea ANM.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Alba, Hunedoara, Sibiu şi Braşov.

Peste 100 de pompieri acţionau în această dimineaţă la Piteşti, unde jumătate de oraş a fost inundat după o ploaie torenţială care a durat mai bine de şa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 25 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 47 minute
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Atenționare de călătorie pentru români. O țară reintroduce controlul la frontiera internă

Ziare.com acum 55 minute
Cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Suedia sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe că autorităţile din regat au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat, în perioada 12 mai - 1

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

UPDATE - Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valea Lungă (Alba) şi Copşa Mică (Sibiu), în urma unei viituri puternice/ Traficul, reluat pe un fir/ Trei trenuri oprite în cele două staţii vor avea întârzieri între două şi cinci ore - FOTO

News.ro acum 33 minute
Traficul feroviar a fost oprit temporar, miercuri, între staţiile Valea Lungă, judeţul Alba, şi Copşa Mică, judeţul Sibiu, în urma unei viituri care a adus aluviuni pe calea ferată. Trei trenuri de călători au fost oprite în cele două staţii până la

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 4 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°