La sfârşitul lui martie 1990, în şedinţa CPUN s-au dezbătut şi aprobat creşteri salariale pentru angajaţii Radioteleviziunii române (RTVR). "Este un proiect de decret care a fost însuşit de biroul executiv, cu privire la îmbunătăţirea salarizării unei părţi a personalului muncitor care a fost nedreptăţit în perioadele anterioare şi este cel mai solicitat în acest moment de efortul pe care îl face TVR liberă", a justificat Ion Mânzatu, vicepreşedintele CPUN, adoptarea legii.
În realitate, se recompensau "eforturile" din ultimele zile ale lunii decembrie 1989. Atunci, din România, pentru prima oară în istoria mass-media, se transmisese "în direct o revoluţie". De la odele pentru Ceauşescu, în unanimitate angajaţii televiziunii trecuseră la blesteme. De la producţii-record în industrie şi agricultură, la "dezvăluiri" cu terorişti şi veceuri cu capace de aur în Primăverii.
LEFURI MARI
Prin Decretul nr. 33/30 martie 1990, se instituia nomenclatorul "personalului muncitor" în Radioteleviziune. Conform noii grile, salariaţii erau împărţiţi în trei categorii: muncitori pentru activitatea de bază (A), muncitori pentru activităţile auxiliare (B) şi muncitori necalificaţi (C).
Personalul, de la redactori până la artişti, beneficia de un spor de 10% la salariul tarifar. Veşti bune primeau şi şefii carelor de reportaje, încadraţi pe funcţia de inginer principal II. Şi şoferii carelor de reportaj şi ai autospecialelor, implicaţi în filmări, transmisii şi înregistrări, urcau o treaptă de salarizare, fiind trecuţi în categoria celor cu "activitatea de bază".
La aceştia, salariile variau între 2.326 şi 4.135 de lei (maximul apropiindu-se de salariul unui primar comunist la Făgăraş, spre exemplu); iar la categoria A şi între 2.287 şi 3.959 de lei la categoria B. Muncitorii necalificaţi, în funcţie de condiţii