Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volvo a găsit soluția: mașinile pot parca SINGURE

Publicat in Capital, vineri 21 iunie 2013 ·

Suedezii de la Volvo Car Corp. au dezvoltat un sistem prin care mașinile pot parca autonom, fără ca șoferul să se afle la volan. Aflat încă în faza de concept, vehiculul cu astfel de abilități va fi prezentat oficial săptămâna viitoare.

Ați dorit vreodată să uitați de grija parcării vehiculului atunci când vă grăbeați să ajungeți acasă, la birou sau oriunde în altă parte? Ei bine, conform celor de la Volvo, acest lucru va fi posibil în curând. Sistemul autonom de parcare dezvoltat de suedezi presupune însă ca spațiul de parcare vizat să fie dotat cu emițătoare care să informeze mașina unde se află un loc liber și ce traseu trebuie să urmeze pentru a gara în siguranță.

„Parcarea autonomă este o tehnologie aflată în stadiul de concept care scutește șoferul de timpul necesar găsirii unui loc liber într-o parcare amenajată. Șoferul nu trebuie decât să lase mașina în fața imobilului și să o ridice mai târziu din același loc”, susține Thomas Broberg, Senior Safety Advisor la Volvo Car Group. Conform acestuia, tehnologia „vehicle 2 infrastructure” - cu alte cuvinte utilarea infrastructurii rutiere cu senzori și emițătoare - complementară funcționării autonome a vehiculului, va ajuta șoferul să identifice parcările care au în dotare astfel de sisteme. Apoi, grație sistemului autonom de parcare și a unei aplicații pentru smartphone, acesta va comanda mașinii să caute singură locul liber și să se deplaseze până acolo și înapoi.

Pentru ca deplasarea fără șofer să aibă loc în siguranță, vehiculul va utiliza senzorii proprii pentru a ocoli obstacolele, mașinile și pietonii aflați în calea sa către locul liber de parcare. Atât viteza de deplasare cât și frânarea vor funcționa în concordanță cu mediul înconjurător.

Deși pare o secvență dintr-un film SF, deplasarea mașinii de la locul unde o lasă șoferul până la spațiul de parcare și înapoi este ac

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 55 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de lei, promulgată

Adevarul acum 11 minute
Președintele Klaus Iohannis a promulgat inițiativa prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul majorat cu 25% din valoarea acestuia e achitat integral.

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Oprea: România poate deveni un hub investiţional pentru companiile din SUA

Mediafax acum o ora
Ministrul Economiei s-a întâlnit cu delegaţia Departamentului pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii condusă de Cynthia Aragon, director executiv al Advocacy Center, pentru a discuta despre consolidarea colaborării bilaterale şi a parteneriatu

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Rareş Bogdan: Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România. 29 septembrie, vot. Nu dormim, numărăm şi pe 30 anunţăm preşedintele României, Nicolae Ciucă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii nu au vară, nu au vacanţă. ”Ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România”, a spus el, arătând că pe 29 septe

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°