Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artisti plastici romani premiati la Paris

Publicat in Observator Cultural, joi 23 noiembrie 2006 ·

Salonul 2006 al Societatii Artistilor Francezi s-a desfasurat, in perioada 9 august-19 noiembrie, la Grand Palais, in cadrul Saptaminilor artei actuale ale capitalei Frantei.

Palais de la Découverte, cum a fost numit la inaugurarea sa (1900), "Monument consacrat de catre Republica gloriei Artei Franceze", asa cum este inscris pe frontonul cladirii, Le Grand Palais se afla astazi la cea de-a 217-a editie expozitionala.

Peste 300 de participanti – pictori, sculptori, graficieni, arhitecti, fotografi – veniti din toate tarile lumii, si-au disputat locul in fata unor jurii foarte severe. Printre acestia, dar in calitate de invitati, au fost prezenti si patru artisti plastici romani: Gheorghe Anghel si Marin Gherasim (pictura), Cristian Bedivan (sculptura) si Cela Neamtu (tapiserie). Prezenti, pentru ca ei au fost reprezentantii Romaniei, tara invitata la Salonul 2006 ca noua membra a Uniunii Europene si partenera constanta in relatiile franco-romane.

Sub patronajul presedintelui Romaniei, dl Traian Basescu, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor si al Ambasadei Romaniei de la Paris, Muzeul de arta vizuala din Galati (primul muzeu de arta contemporana din Romania, inaugurat in 1967 in orasul dunarean) a asigurat realizarea proiectului, organizarea participarii lucrarilor si a creatorilor lor la Salonul parizian de arta din acest an.

Presedintele Societatii Artistilor Francezi, dl Christian Billet, impreuna cu directorul Muzeului galatean, Dan Basarab Nanu, si criticul de arta, muzeograf Mariana Tomozei Cocos, au selectionat lucrarile din patrimoniul muzeului, dar si din ultimele realizari de atelier ale celor patru plasticieni. Astfel, in hala uriasa a parterului de la Grand Palais, opt „alveole“ spatioase au fost rezervate celor 46 de lucrari apartinind artistilor romani. Peretii, in culoarea cerului de seara, si pavimentul

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 4 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 3 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°