Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LUCESCU: „Timişoara a meritat să retrogradeze în 1988”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 iulie 2009 ·

Rivalitatea dintre Mircea Lucescu şi bănăţeni a reizbucnit înaintea meciului direct, de azi (ora 20.00, Digi Sport), din preliminariile Ligii. Sursa: Octavian Cocoloş

Timişoara încearcă în această seară, la Doneţk, să facă un prim pas spre realizarea unei surprize de proporţii în turul trei preliminar al Ligii Campionilor: eliminarea echipei ucrainene Şahtior, deţinătoarea Cupei UEFA, şi calificarea în turul următor al competiţiei, ultimul înaintea accederii în grupe. Partida, care va începe la ora 20.00 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport, capătă un plus de dramatism şi prin prisma duelului tactic dintre Ioan Sabău, tehnicianul bănăţenilor, şi Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Şahtior Doneţk. Neluţu a evoluat nu mai puţin de zece ani sub comanda lui „Il Luce” şi a fost unul dintre copiii de suflet ai acestuia.

„Trebuie să credem în şansa noastră. Meciul din Ucraina va fi hotărâtor. Ar fi extraordinar să marcăm un gol şi să realizăm un rezultat strâns. Şahtior este net superioară, dar avem şi noi atuuri. Sunt emoţionat, pentru că joc împotriva lui Lucescu, dar cred într-un rezultat bun”, a declarat, ieri, Sabău, înaintea plecării la Doneţk.

Meciul de astă-seară vine într-un moment delicat pentru Mircea Lucescu, care împlineşte chiar azi 64 de ani. Acesta este încă în spital, după preinfarctul suferit în urmă cu două săptămâni, şi află astăzi dacă va putea sta pe bancă la partida cu FC Timişoara.

ADMIRAŢIE

Rednic: „Nea Mircea ne-a învăţat să fim învingători”

Promovat în fotbalul mare de acelaşi Mircea Lucescu şi, totodată, unul dintre foştii colegi ai lui Neluţu Sabău, antrenorul Mircea Rednic a prefaţat pentru EVZ partida de la Doneţk: „Cu Sabău sunt prieten bun, iar nea Mircea ştie toată lumea ce a însemnat pentru noi. Pentru Neluţu va fi foarte greu, pentru că Şahtior ar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 55 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 18 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°