Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA: O Curte de Apel clasează dosarul zborurilor secrete ale CIA

Publicat in Romania Libera, joi 9 septembrie 2010 ·

O Curte de Apel americană s-a pronunţat miercuri în favoarea administraţiei Barack Obama, prin clasarea, în numele "secretului de stat", a dosarului vizând zboruri secrete conduse de CIA după 11 septembrie pentru a transporta suspecţi de terorism şi a-i interoga în străinătate, relatează AFP preluată de Mediafax.

Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile (ACLU), care îi apăra pe reclamanţi în acest caz, a anunţat imediat că urmează să sesiseze Curtea Supremă.

"Ministerul Public ne-a convins" că elementele judecate în acest dosar "trebuie protejate prin prerogativa secretului de stat", a declarat, într-o decizie luată cu şase voturi contra cinci, Curtea de Apel federală din San Francisco (California), care a statuat într-un complet de 11 judecători.

La originea dosarului, iniţiat în mai 2007, se află o plângere a cinci foşti deţinuţi împotriva unei fililale a Boeing, Jeppesen Dataplan, pe care o acuză că a sprijinit logistica transferurilor de suspecţi de terorism către închisori din afara Statelor Unite.

Cei cinci afirmă că au fost răpiţi, transportaţi în ţări străine şi predaţi unor agenţi ai CIA (agenţia americană de informaţii) sau unor Guverne străine, pentru a fi torturaţi. Faptele invocate s-au desfăşurat în timpul administraţiei George W. Bush, care a recunoscut că acest tip de transferuri a avut într-adevăr loc după atentatele din 11 septembrie.

"Chiar dacă unele informaţii privind aceste operaţiuni au fost dezvăluite public, rolul firmei Jeppesen şi eventuala sa responsabilitate în efectuarea acestor zboruri nu pot fi izolate de părţile din dosar care sunt secrete şi protejate", precizează Curtea de Apel.

"Insistăm asupra faptului că invocarea secretului de stat pentru a obţine clasarea unui dosar ar trebui să fie rară (...), totuşi cazul există", conchide Curtea de Apel.

În numele celor cinci reclamanţi pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 7 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 7 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 7 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 7 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 12 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°