Mult aşteptatele transferuri ale lui Hugo Moutinho şi Milan Mitic în Copou s-ar putea concretiza în această săptămână. Cei doi foşti jucători la CS Turnu Severin au anunţat că vor veni miercuri în Copou, iar dacă nu vor apărea surprize legate de partea financiară vor semna cu gruparea ieşeană.
Mitic şi Moutinho au fost declaraţi săptămâna trecută liberi de contract, iar cum clubul severinean nu a depus contestaţie la decizia LPF, jucătorii au cale liberă spre Iaşi.
"Astăzi (n.r. - marţi), a fost ultima zi în care cei de la CS Turnu Severin puteau depune contestaţie la decizia prin care eu am fost declarat jucător liber de contract. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, eu pot semna cu ce echipă vreau. Am purtat mai multe discuţii cu cei de la Iaşi şi mâine (n.r. - miercuri) vin să semnez cu CSMS. Voi ajunge în jurul prânzului şi sper să văd o repriză din amicalul pe care îl va susţine echipa. M-am înţeles în principiu cu domnul preşedinte Prunea, rămâne să semnez actele", a spus Hugo Moutinho.
Milan Mitic a confirmat şi el că va veni miercuri la Iaşi. "Acum sunt în Serbia, dar mâine dimineaţă (n.r. miercuri) sunt la Timişoara şi iau primul avion spre Iaşi. Vin să semnez cu CSMS", a spus Mitic.
Mult aşteptatele transferuri ale lui Hugo Moutinho şi Milan Mitic în Copou s-ar putea concretiza în această săptămână. Cei doi foşti jucători la CS Turnu Severin au anunţat că vor veni miercuri în Copou, iar dacă nu vor apărea surprize legate de partea financiară vor semna cu gruparea ieşeană.
Mitic şi Moutinho au fost declaraţi săptămâna trecută liberi de contract, iar cum clubul severinean nu a depus contestaţie la decizia LPF, jucătorii au cale liberă spre Iaşi.
"Astăzi (n.r. - marţi), a fost ultima zi în care cei de la CS Turnu Severin puteau depune contestaţie la decizia prin care eu am fost declarat jucător liber de contract. Cum acest lucru