Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciocolata neagră scade colesterolul

Publicat in Jurnalul, marți 26 octombrie 2010 ·

Ciocolata neagră poate reduce nivelul colesterolului în cazul persoanelor care suferă de diabet, potrivit unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea Hull şi de la Hull York Medical School.

La cercetare au participat 12 diabetici cărora li s-a administrat 45 de grame de ciocolată neagră, bogată în polifenoli. Studiul demonstrează că, în cazul diabeticilor, se poate scădea riscul bolilor cardiovasculare, prin reducerea colesterolului, fără să se afecteze greutatea corporală, rezistenţa la insulină şi controlul glicemiei, declară prof. Steve Atkin, cel care a condus cercetarea. De asemenea, profesorul a atras atenţia că este primul studiu care se realizează în această direcţie şi că este necesar să se meargă mai departe, folosindu-se un număr mult mai mare de subiecţi pentru a fi siguri de efectele benefice ale ciocolatei negre. Polifenolii se pot găsi într-o varietate mare de fructe şi legume, însă în ciocolata neagră au cea mai mare biodisponibilitate.

Potrivit echipei de cercetători, suferinzii de diabet de gradul II au un risc crescut de boli cardiovasculare, iar unul dintre factorii declanşatori este lipsa colesterolului bun, HDL. Pacienţilor participanţi la studiu li s-a admi­nistrat câte o bucată de 15 g de ciocolată neagră, de trei ori pe zi, timp de 16 zile. Aportul de zaharuri a fost de 24 de g zilnic, care este echivalentul cantităţii aduse de o banană mare.

Ciocolata neagră poate reduce nivelul colesterolului în cazul persoanelor care suferă de diabet, potrivit unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea Hull şi de la Hull York Medical School.

La cercetare au participat 12 diabetici cărora li s-a administrat 45 de grame de ciocolată neagră, bogată în polifenoli. Studiul demonstrează că, în cazul diabeticilor, se poate scădea riscul bolilor cardiovasculare, prin reducerea coles

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 4 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 3 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 5 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 2 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 6 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 6 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 5 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°