Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza de la Urban continuă, dar meciul se dispută

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

HC Urban Braşov - „U” Jolidon Cluj

Prim divizionara de handbal feminin, HC Urban se află în continuare într-o situaţie delicată, chiar disperată. După plecarea primului val de jucătoare de top, a urmat un al doilea, cu jucătoare care şi-au depus memorii la federaţie.

Roxana Cherescu a şi părăsit corabia, iar ultimele care şi-au depus memoriile, Ionica Munteanu, Cristina Niculaie, Alina Şorodoc şi Aneta Barcan aşteaptă hotărârea forului de la Bucureşti pentru a părăsi echipa. Din partea conducerii administrative nu am primit încurajări, dar antre-norul Herbert Muller încă mai speră ca situaţia să fie detensionată.

Astăzi de la orele 11:00, în Sala Sporturilor este programată restanţa formaţiei braşovene cu gruparea de pe Someş ”U” Jolidon.

Meciul va avea loc, jucătoarele amintite vor evolua până în momentul în care Federaţia va stabili dez-nodământul sau finanţatorii vor ajunge la sentimente mai bune şi vor achita drepturile cuvenite jucătoa-relor.

Partida va fi arbitrat de Ştefan Hendrea - Ionuţ Marta (Baia Mare), iar braşovencele vor intra în teren în următoarea alcătuire: Ionica Munteanu, Daniela Vălean - Simona Go-gârlă, Nicoleta Alexandrescu, Alina Măerean, Alexandrina Barbosa, Cristina Niculaie, Aneta Barcan, Oana Go-goriţa, Carmen Ilie, Georgeta Vârtic. HC Urban Braşov - „U” Jolidon Cluj

Prim divizionara de handbal feminin, HC Urban se află în continuare într-o situaţie delicată, chiar disperată. După plecarea primului val de jucătoare de top, a urmat un al doilea, cu jucătoare care şi-au depus memorii la federaţie.

Roxana Cherescu a şi părăsit corabia, iar ultimele care şi-au depus memoriile, Ionica Munteanu, Cristina Niculaie, Alina Şorodoc şi Aneta Barcan aşteaptă hotărârea forului de la Bucureşti pentru a părăsi echipa. Din partea conducerii administrative nu am primit încurajări, dar antre-norul He

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 2 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 3 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum o ora
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°