Jucătorul Marius Sandu Iordache a semnat un contract valabil pentru trei ani cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Viorel Măstăcăneanu, crede că transferul este o reuşită chiar şi în condiţiile în care Iordache nu a jucat nici un meci în sezonul trecut.
„Înainte de a ajunge la noi, Iordache a avut o perioadă de pauză competiţională, dar îl considerăm ca pe un transfer câştigat pentru gruparea noastră. Aducerea lui Marius Iordache este un transfer foarte bun pentru noi, mai ales că pe partea stângă îl aveam doar pe Văsâie.
Prin înregimentarea lui Iordache, managerul Viorel Hizo îl va putea urca în linia de mijloc pe Văsâie pentru a da un plus liniei de atac”, a spus Măstăcăneanu. Ultima dată, Iordache a jucat pentru Pandurii Târgu Jiu, în sezonul 2005-2006. (D.R.)