Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 280 de localităţi din Transilvania şi Banat sunt ameninţate de puhoaie

Publicat in Adevarul, luni 13 martie 2006 ·

Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a intervenit cu o motopompă de mare capacitate.În ultimele săptămâni, din ce în ce mai des sunt raportate asemenea situaţii. Pagubele sunt însă Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a intervenit cu o motopompă de mare capacitate.

În ultimele săptămâni, din ce în ce mai des sunt raportate asemenea situaţii. Pagubele sunt însă mici, pentru că specialiştii Administraţiei Naţionale Apele Române au reuşit chiar să facă faţă, la acest început de an, la două viituri mari, care au traversat râurile din Transilvania şi Banat. Din fericire, până acum nu s-au înregistrat inundaţii de amploarea celor de anul trecut. Pericolul însă nu a trecut. Dacă vremea se va încălzi brusc, este posibil ca debitele anumitor râuri să crească, iar 285 de localităţi sunt vulnerabile în faţa apelor.

În Banat, de-a lungul timpului s-au realizat numeroase lucrări de regularizare, de canalizare şi de îndiguire a cursurilor de apă. Dacă gradul de amenajare se consideră a fi raportul dintre lungimea cursului de apă în care s-a intervenit prin lucrări şi lungimea râului unde nu există lucrări, se poate spune că gradul de amenajare în Banat variază de la 1 la sută în bazinul hidrografic Nera la 30 la sută în bazinul hidrografic Caraş, la 49 la sută în bazinul hidrografic Timiş, ajungând la 64 la sută pe Bega. Specialiştii ANAR susţin că pot fi afectate de inundaţii 100 de localităţi şi peste 20.000 de hectare. În prezent, suprafaţa protejată contra inundaţiilor prin lucrări de apărare este de circa 348.000 de hectare şi 113 localităţi. Pe Crişuri, în zona de vulnerabilitate se află în jur de 185 de localităţi, în jur de 10.000 de locuitori şi aproximativ 8.000 de hectare de teren agricol. Acest lucru nu înseamnă că un sat sau o comună întreagă va fi inundată. Vor fi afectate doar acele case care sunt construite în zona mai joasă sau pe văile pâra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

UPDATE - Spitalul Foişor: Florin Piersic, internat cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi /Proteza a fost scoasă şi înlocuită cu o proteză provizorie cu pompă de antibiotic- surse

News.ro acum o ora
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide p

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

UPDATE - Seria neagră continuă pentru Boeing: 11 răniţi după ce un avion a ieşit de pe pistă la Dakar. Anvelopa unui alt aparat a explodat la aterizarea în Antalya, în Turcia - VIDEO

News.ro acum o ora
Seria incidentelor negre pare să nu mai ia sfârşit pentru marca Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

10°/14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°