Autorităţile judeţene ţin cu orice preţ să readucă Castelul Bran în administrarea braşoveană. Îngrijorarea edililor este justificată, mai ales că deja există oferte ca acest monument să fie cumpărat de diverşi oameni de afaceri atât din România, cât şi străinătate, aşa cum s-a întâmplat cu alte edificii asemănătoare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a prezentat, ieri, liniile generale ale planului de achiziţii pentru Castelul Bran. Căncescu spune că ar fi dorit să dezvăluie întregul montaj financiar, însă nu a avut acordul avocaţilor care intermediază achiziţia. „Am fi dorit să publicăm oferta lor, dar avocaţii sunt împotrivă şi n-am ce face, nu o pot da publicităţii fără acordul lor”, a declarat şeful CJ.
Braşovenii vor fi consultaţi
Se pare că de acum toate negocierile în ceea ce priveşte soarta Castelului se vor purta între toate părţile implicate. „Am avut o întâlnire cu premierul Tăriceanu şi cu ministrul Iorgulescu. Premierul a decis că toate negocierile se vor purta în trei, Ministerul Culturii, avocaţii familiei de Habsburg şi noi”, a adăugat Căncescu.
Deşi decizia achiziţiei va aparţine consilierilor judeţeni, un cuvânt greu îl vor avea de spus şi braşovenii, a căror părere va fi aflată după realizarea unui sondaj de opinie. „Nu doresc să fac un lucru care să fie împotriva voinţei comunităţii. Pentru acest motiv am decis să contactăm o firmă de sondare a opiniei publice, pentru a vedea într-un timp foarte scurt care este dorinţa braşovenilor vizavi de intenţia noastră”, a mai spus Aristotel Căncescu.
Oferta a venit cu tot montajul financiar
Avocaţii casei Rubin Meyer Doru&Trandafir au pregătit chiar şi planul de afaceri şi au prevăzut modalităţile de finanţare. „Acum aproximativ o lună am primit o ofertă din partea avocaţilor moştenitorilor Castelului Bran, de cumpărare a acest