Doar protagonistii reclamelor privesc cu totii optimisti spre viitor. Si iata ca cercul se inchide si totul este aproape la fel de frumos ca in trecut. Cea mai sigura cale de a ajunge in presa este sa citesti ziarul in timp ce traversezi strada, asa spune o vorba inteleapta care se refera la posibilitatile prin care poti dobindi faima mediatica. Bineinteles, exista si alte modalitati pentru a ajunge pe prima pagina a ziarelor: poti, de exemplu, sa musti un ciine, sa nu divortezi niciodata sau sa devii politician si sa militezi pentru opinii pe care nu le impartaseste nimeni. In anii '60 si '70, pe cind mai traiam inca in Romania, treaba cu faima mediatica statea cu totul altfel. Megastarul si vedeta absoluta era Ceausescu. Cu pumnul ridicat si cu privirea amenintatoare, acest mare maestru al absurdului a reusit sa ocupe zi de zi prima pagina a ziarelor romanesti mereu cu aceleasi discursuri interminabile care glorificau succesele extraordinare ale adevaratului socialism. Apoi, urmatoarele pagini abundau la rindul lor de cuvinte de lauda la adresa discursurilor geniale ale dictatorului. Se intelege de la sine ca nu mai citea nimeni ziarele. Poate ca suna absurd, dar ziarele nu se vindeau bine, ci foarte bine, caci muncitorii erau obligati sa-si faca abonament. Dar, sincer sa fiu, cite ceva tot mai puteam citi iin acele ziare, de exemplu stirile sumare despre tarile occidentale, de pe ultima pagina. Daca scria acolo, de pilda, ca angajatii din Bonn, Paris sau Londra erau saraci lipiti pamintului, nu ne doream nimic mai mult decit sa traim intr-unul dintre aceste orase, caci regula de baza era: toate stirile din presa sint incontestabil adevarate, insa numai daca le intoarcem cu capul in jos. Chiar si in cazul anunturilor funerare aveam o banuiala ca erau la fel de cenzurate si scornite ca tot restul ziarului, insa raposatii nu au luat atitudine nici pina in ziua de azi